radu pădurean photography

Proteste

Posted in press by radupadurean on 5 March 2011

În această săptămână la Cluj au avut loc diverse proteste, mai mici sau mai mari și pentru diverse cauze. Însă, majoritatea au fost direcționate împotriva guvernului și a măsurilor luate de acesta. Astfel, am avut parte de un protest al pensionarilor din armată și poliție, un flash mob al iubitorilor de animale, un altul al Tinerilor Social Democrați, un protest al studenților și, ceva mai mare, un marș de protest al sindicatelor.

Studenții au protestat împotriva noii Legi a Educației și a ministrului Daniel Funeriu, deoarece această lege ar pierde un număr de beneficii, precum și reprezentarea de 25% în forurile decizionale ale universităților. Pe lângă mitingul din fața Casei de Cultură a Studenților ei au mai protestat și arborând cearșafuri cu diverse mesaje pe căminele studențești și trimițându-i ministrului pachete cu borcane de zacuscă.

O zi mai târziu, a venit rândul sindicatelor. Deși se anunțaseră 10.000 de protestatari, numărul acestora nu a depășit 1.500. Aceștia au protestat împotriva noului Cod al Muncii, a ministrului Ioan Botiș, precum și a premierului Emil Boc.

Era să uit. Atât studenții cât și sindicaliștii și-au propus să pregătească deplasări la București, unde să organizeze proteste de amploare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: