radu pădurean photography

înmormântarea ÎPS Bartolomeu Anania

Posted in press by radupadurean on 3 February 2011

Astăzi a avut loc ceremonia funerară a ÎPS Bartolomeu, după care sicriul acestuia a fost depus în cripta ierarhilor de sub Catedrala Mitropolitană din Cluj. Ceremonia, precum și liturghia dinaintea acesteia, au fost oficiate de către Patriarhul Daniel. La ceremonie au participat numeroase oficialități, printre care premierul Emil Boc, președintele Academiei Române, Ionel Haiduc, prințesa Lia și prințul Paul ai României, și mulți alții. De asemenea, au fost prezenți zeci de preoți și, potrivit estimărilor Jandarmeriei, 4000 de enoriași.

ÎPS Bartolomeu Anania a murit

Posted in press by radupadurean on 2 February 2011

Luni seara Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a anunțat că ÎPS Bartolomeu „și-a început călătoria spre Împărăția Cerurilor”. În aceeași seară, trupul neînsuflețit a fost depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj. Începând de atunci, sute sau mai degrabă mii de credincioși au trecut să îi aducă un ultim omagiu celui care a fost Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.





Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Alba Iuliei (c), însoțit de Episcopul Vasile Someșanul (s), a venit să aducă și el un ultim omagiu.