inaugurarea Cluj Arena
Ieri a avut loc inaugurarea noului stadion Cluj Arena. După o festivitate oficială la care au luat parte printre alții premierul Emil Boc împreună cu Elena Udrea, stadionul a fost deschis pentru public, putând fi vizitat de oricine până târziu în noapte. Urmează ca weekendul viitor să aibă loc concertele de inaugurare (la care sunt așteptați Scorpions, Smokie și mulți alții) după care în data de 11 octombrie stadionul va găzdui meciul dintre Universitatea Cluj și Kuban Krasnodar.
„Fiii satului” la Răchițele
Duminică a avut loc prima ediție a sărbătorii „Fiii satului” la Răchițele. Sărbătoarea a început cu o slujbă religioasă oficiată de ÎPS Andrei la recent renovata biserică. Ulterior a avut slujba de pomenire a eroilor satului, după care sătenii s-au adunat lângă căminul cultural, unde se amenajase o scenă. Acolo a avut loc prezentarea istoricului localității, urmată de premierea câtorva dintre „fiii satului”. După aceste părți mai oficiale, sătenii au fost invitați la sarmale și cozonac, în timp ce soții Traian și Valeria Ilea au dat startul programului artistic de muzică populară.
Mai multe informații despre acestă zi puteți găsi aici.
întronizarea noului mitropolit al Clujului, ÎPS Andrei Andreicuț
Astăzi a avut loc întronizarea ca mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a arhiepiscopului de Alba Iulia, ÎPS Andrei Andreicuț. Mai multe informații despre ceremonie puteți găsi aici. Eu vă las cu fotografiile.
2 comments