radu pădurean photography

România – Franța, inaugurarea Arenei Naționale

Posted in press, sports by radupadurean on 8 September 2011

Marți a avut loc meciul de fotbal dintre România și Franța, din cadrul preliminariilor Euro 2012. Acesta a fost meciul inaugural pentru noua Arenă Națională, la meci participând aproximativ 50.000 de spectatori. Probabil ați aflat deja destule despre gazon, despre imn și despre alte aspecte, așa că vă las cu imaginile. 🙂

vizită la Cluj Arena

Posted in press, sports by radupadurean on 22 August 2011

Astăzi a avut loc o nouă vizită cu presa pe stadionul Cluj Arena, unde ni s-a spus că lucrările sunt finalizate în proporție de 98%. Pentru început ne-a fost prezentată sala de conferințe, sală făcută sub forma unui amfiteatru, ceea ce ne-a făcut să ne întrebăm (pe fotografi și cameramani) cât de bine se va preta conferințelor de presă. Nu neg că pentru altfel de conferințe pare o sală foarte bună, dar parcă nu acela ar fi trebuit să fie principalul scop al sălii.

În orice caz, vestea bună și oficială e că vom avea parte de The Scorpions și Smokie (și alții) la festivitățile de deschidere, precum și de un meci dintre Universitatea Cluj și Kuban Krasnodar. Concertele vor avea loc în 8 și 9 octombrie, iar meciul în 11 octombrie. Pentru prima zi (cu Scorpions) biletele vor începe de la 50 de lei, iar pentru a doua de la 30 de lei. Ne vedem acolo! 🙂

stadion Cluj Arena – tabela de marcaj

Posted in press, sports by radupadurean on 11 July 2011

Astăzi a fost inaugurată tabela de marcaj de pe stadionul Cluj Arena, unde se pare că lucrările sunt finalizate în proporție de 90%. Acoperișul e aproape gata, scaunele acoperă tribunele tot mai mult, iar gazonul a fost deja întins. Personal nu aș putea spune cât de calitativ e gazonul, însă pământul bănuiesc că e bun din moment ce au început să apară ciupercuțe. 🙂